Cea mai puternică rachetă supersonică din lume, spaima Chinei
BrahMos Aerospace, un joint-venture Rusia-India, spune că deține cea mai rapidă rachetă supersonică de croazieră din lume și că modelul poate intra deja pe linia de export, scrie digi.24.
În ceea ce privește potențialii clienți, un purtător de cuvânt al companiei BrahMos a declarat pentru CBNC că aceștia vor fi aleși doar în baza unei garanții de "responsabilitate" și de "prietenie" față de India și Rusia.
Mai mult state din Asia de Sud-Est sunt interesate de racheta BrahMos – care are o rază de acțiune de 300 de kilometri -, printre care Vietnam, Malaezia și Indonezia.
Numai că există o problemă, de exemplu, în cazul Vietnamului. Hanoi se află într-un litigiu teritorial cu Beijingul în Marea Chinei de Sud. Prin urmare, achiziționarea unei arme de asemenea calibru ar fi interpretată de China drept un semnal de clar de escaladare a tensiunilor.
Dacă tranzacția se va materializa până la urmă, acest lucru ar demonstra "disponibilitatea Chinei de a înarma, pentru prima dată, un stat aflat chiar în pragul Chinei", a precizat pentru CNBC un expert al Royal Unitedt Services Institute for Defence and Security Studies, Shashank Joshi.
Între timp, administrația guvernamentală indiană condusă de Narendra Modi neagă orice intenție de a furniza rachete BrahMos autorităților de la Hanoi. Însă oficialii chinezi susțin că, din informațiile pe care le dețin, India face tocmai opusul.
Numită "transportatorul ucigaș", racheta BrahMos poate fi lansată de pe uscat, mare și aer. Totul la prețuri reduse de mentenanță, ceea ce face din acest sistem cel mai rentabil din gama rachetelor de croazieră.
Racheta BrahMos poate lovi cu precizie ținte precum buncăre și sisteme radar, după modelul celebrelor rachete americane Tomahawk.
Orice țară care va achiziționa un asemenea sistem de rachete își "îmbunătăți în mod semnificativ capacitățile militare", a explicat Sameer Patil, director al Center for International Security, adăugând că o rachetă Brahmos capătă în special o importanță strategică în rândul statelor care au diverse dispute teritoriale cu China în Asia de Sud-Est.
Probabil unul dintre cele cunoscute și vechi litigii teritoriale dintre India și China vizează Platoul Dolam, un motiv constant de tulburări diplomatice între cele două puteri.
- #realIT. Invenție fascinantă a chinezilor: au fost creați ochelarii care recunosc ”criminalii” dintr-o privire
- Atac cu cuţitul la un mall din Beijing. O femeie a murit şi alte 12 persoane au fost rănite
- IMAGINI DRAMATICE! Momentul în care o cisternă cu GPL a luat foc și a explodat. Mai multe vehicule, cuprinse de flăcări