Cea mai relaxantă melodie din lume! ASCULTĂ AICI
O echipă de cercetători din Marea Britanie şi trupa Marconi Union au compus cea mai relaxantă melodie din istoria muzicii, relatează ShortList.
Oamenii de ştiinţă au selectat un grup de 40 de femei pe care le-au pus să asculte melodia care se numeşte "Weightless". În urma studiului s-a constatat că acest cântec este mai relaxant decât alte melodii compuse sau interpretate de Enya, Mozart sau Coldplay. Niciun alt gen muzical sau melodie testată nu au avut rezultate similare în privinţa capacităţii de a induce relaxarea.
Cel mai relaxant cântec are un ritm constant, datorită caruia, impulsurile cerebrale şi ritmul cardiac se sincronizează. Melodia stimulează atât zona din creier responsabilă cu procesarea sunetelor, cât şi zona asociată cu emoţiile.
"Weightless" este considerată ca fiind mai relaxantă decât un masaj, o plimbare sau o ceaşcă de ceai.