Cea mai veche grădină zoologică din Indonezia s-a redeschis cu respectarea măsurilor de distanţare socială
foto: reuters
Cea mai veche grădină zoologică din Indonezia s-a redeschis sâmbătă, însă doar pentru o parte din numărul obişnuit de vizitatori, după ce a fost obligată să se închidă în urmă cu mai bine de trei luni, ca urmare a pandemiei de COVID-19, informează Reuters.
Cu o vechime de 156 de ani, grădina zoologică Ragunan, situată în capitala Jakarta, găzduieşte peste 2.200 de animale, inclusiv multe dintre speciile pe cale de dispariţie ale ţării, scrie agerpres.ro.
Grădina zoologică, aflată în proprietatea guvernului local, a introdus măsuri de precauţie pentru redeschidere, printre care şi o limită zilnică de 1.000 de vizitatori.
"Le solicităm vizitatorilor să folosească măşti şi nu permitem intrarea femeilor însărcinate, copiilor de sub nouă ani sau vârstnicilor", a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al grădinii zoologice, I Ketut Widarsana, precizând totodată că animalele au fost bine îngrijite pe perioada pandemiei.
Spre deosebire de Ragunan, unele dintre grădinile zoologice mai mici din Indonezia s-au confruntat cu dificultăţi în ceea ce priveşte hrănirea animalelor pe perioada pandemiei. În luna aprilie, Asociaţia Grădinilor Zoologice din Indonezia preciza că majoritatea grădinilor zoologice din ţară nu-şi permit hrana pentru animale.
Indonezia a raportat până în prezent 45.029 de cazuri de COVID-19, după recenzarea a 1.226 de cazuri noi sâmbătă, dintre care 180 în capitală.