CEARTĂ PE AUTOBUZE: Consilierii municipali s-au certat şi la această şedinţă
foto: procuratura.md
După certuri şi discuţii nesfârşite, primarul general al Capitalei şi consilierii municipali tot nu au putut ajunge la un numitor comun privind achiziţia de autobuze pentru Chişinău.
Fostul pretendent la fotoliul de primar, Andrei Năstase, i-a reproşat edilului că nu-şi respectă promisiunile cu referire la sistemul electronic de vot, care nu a fost implementat nici până azi.
"Este un mincinos, pentru ca a promis marea şi sarea şi nu are capacitatea de a gestiona acest oraş în interesul cetăţenilor. Iar, dacă nu are această capacitate, să-şi dea demisia, pentru că a promis totul, stelele de pe cer le-a promis în campanie electorală şi nu a făcut absolut nimic în cele 121 de zile", a spus consilierul municipal PPDA, Andrei Năstase.
"Reiterez, dumneavoastră nu aveţi, deocamdată, nicio iniţiativă în Consiliul Municipal Chişinău şi foarte multe absenţe. Spre deosebire de dumneavostră, domnule Năstase, eu nu fac aici nici politică, nici campanie electorală. Eu înţeleg că dumneavoastră vă vedeţi preşedinte deja. Mai fiţi un pic consilier municipal şi faceţi ceva, într-adevăr, pentru oameni", a spus primarul general al Capitalei, Ion Ceban.
Şi dacă unii consilierii s-au limitat doar la replici tăioase, alţii au ieşit în hol pentru a discuta. Socialistul Victor Poleacov şi membrul PPDA, Ruslan Verbiţchi au fost la un pas să se încaiere.
După ce sau obosit să se certe, consilierii au luat o pauză. Între timp, edilul Ion Ceban a anunţat că a dispus crearea unui grup de lucru, din care să facă parte şi consilieri care să analizeze cele mai bune oferte pentru achiziţionarea autobuzelor.
"Eu cred că sunt reprezentanţi mai mulţi în această sală, cei care au ieşit cu audierele, cei care au propus să le dăm zeci de milioane de lei în loc să cumpărăm transport nou pentru municipalitate proprietarilor de maxi-taxi. Dumneavoastră cunoaşteţi. Fac parte şi din Platforma DA, şi, bănuiesc, şi din alte fracţiuni", a spus primarul general al Capitalei, Ion Ceban.
"Domnul Ceban este un mincinos, este omul pe care îl vom acţiona în judecată", a spus consilierul municipal PPDA, Andrei Năstase.
Ulterior, aleşii locali au revenit în sala de şedinţe.
"Pe interior, vă rog. Nu pot să vă spun ce este. Eu, în calitate de consilier municipal PSRM şi fracţiunea PSRM cere pauză până la ora 13. Asta nu se pune în discuţie", a spus consilierul municipal PSRM, Dinari Cojocaru.
Aşa că în sala au rămas consilierii din celelalte fracţiuni, care, într-un final, au aprobat proiectul de decizie ce prevede ca Primăria să înceapă negocierile pentru a cumpăra autobuze noi. Fracţiunea PAS a venit cu mai multe amendamente: în primul rând, ofertele nu vor fi negociate doar cu fabrica din Belarus.
"Doar că noi, în primul punct, la decizia noastră, am propus punctul intenţiei Parcului Urban de Autobuze" de a începe negocierile cu producătorul de autobuze din Belarus, de vedea partea tehnică de asamblare", a spus consilierul primarului general al Capitalei, Vladimir Mitru.
"În forma în care era, care l-a propus executivul, exista o singură sursă de finanţare şi anume creditul comercial, cu acoperirea unei părţi din rata de finanţare de către partea belarusă. Acum, urmează ca noi să vedem toate ofertele, inclusiv şi oferta Executivului", a spus consilierul municipal PAS, Alexandru Trubca.
Până la sfârşitul lunii martie, grupurile de lucru iniţiate de primar şi de consilieri vor veni cu cele mai avantajoase oferte pentru achiziţionarea mijloacelor de transport. Potrivit Legislaţiei, Consiliul Municipal Chişinău va trebui să aprobe alocarea de mijloace financiare şi tranzacţia.