Ceața densă a perturbat traficul aerian pe Aeroportul din Chişinău. Mai multe ZBORURI au fost ANULATE
Ceaţa a dat peste traficul pe aeroportul din Chişinău încă de aseară. Zece zboruri au fost până acum anulate, câteva au înregistrat întârzieri de 16 ore, iar unele au fost redirecţionate spre aerogara din Iaşi. Zeci de pasageri au fost nevoiţi să-şi petreacă toată noaptea în aeroport. Unii n-au mai rezistat însă şi au mers acasă.
Aceste femei urmau să zboare spre Lisabona ieri la ora 19:40. Din cauza ceţii, zborul a fost reprogramat, aşa că au dormit în aeroport.
"Îi anulat din cauza ceţii şi nu putem să zburăm. Am înţeles, e normal să înţelegem aceste lucruri. În Lisabona trebuia să ajung de ieri, dar voi ajunge cu doamne ajută diseară", a spus o femeie.
"Am pus capul pe geantă, şi am semn pe faţă", a spus o altă femeie.
Oamenii s-au arătat revoltaţi că reprezentanţii companiilor aeriene nu le-au explicat când vor putea părăsi aeroportul.
"Am stat aşa, unul se scoală, face loc, se aşează altul. Când întrebi pe cineva ceva, nu ştiu nimic, nu mă întreba", a menţionat o femeie.
"La alte companii care s-au anulat zborurile, cel puţin le-au dat o bucată de pâine acolo", a spus o femeie.
Au fost probleme mari şi la aterizare. Bărbatul din imagine spune că s-a pornit de pe aeroportul din Barcelona cu o oră mai târziu decât era programat iniţial.
"Aici am ajuns cu întârziere de o oră. Condiţiile meteo nu ne-au permis să aterizăm", a spus un bărbat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al aerogării din Chişinău, Rodica Rusu, vizibilitatea pe pistă este de 250 de metri, pe când aceasta trebuie să fie de 400 de metri ca aeronavele să poată ateriza şi decola fără probleme. Şi pe drumurile naţionale s-a circulat cu dificultate. În condiţii de vizibilitate redusă, inspectorii de patrulare le recomandă şoferilor să păstreze distanţa în trafic, să nu iasă la depăşire şi să folosească luminile anticeaţă.
- Două aeroporturi au fost închise în România din cauza ceţii dense
- Peste 1.000 de zboruri au fost anulate din cauza viscolului în Statele Unite
- Deconspirată, pe Aeroportul Chişinău. Ce avea o moldoveancă în bagaj. Riscă o amendă de mii de lei
- Cod galben de ceaţă. Două curse aeriene au înregistrat întârzieri la aterizare pe Aeroportul din Chişinău