CEC a făcut un anunţ important pentru toţi alegătorii, în ajunul celui de-al doilea tur al alegerilor locale
Comisia Electorală Centrală a stabilit particularitățile votării în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale din 3 noiembrie 2019. Potrivit unui comunicat al CEC, alegătorii care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor, și-au schimbat domiciliul sau reședința vor putea vota în baza acelorași liste electorale, în secțiile de votare conform reședinței existente la data de 20 octombrie. Decizia a fost luată de către Comisia Electorală Centrală în cadrul ședinței de luni, 28 octombrie.
Totodată, alegătorii care au depus cerere privind votarea la locul aflării în primul tur de scrutin, își pot exercita dreptul la vot la domiciliu și în turul al doilea, chiar dacă nu au depus repetat cerere în acest sens, cu excepția cazului când au renunțat la acest drept.
Biroul electoral al secției de votare urmează, la adoptarea deciziei de deplasare a urnei mobile, să confirme solicitările care au fost depuse pentru primul tur de scrutin.
În data de 3 noiembrie, în cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerile locale generale, urmează a fi aleși 384 de primari.