Comisia Electorală Centrală a stabilit organizarea, pe 15 mai 2022, a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în satul Zastânca, raionul Soroca și satul Moara de Piatră, raionul Drochia.
În satul Zastânca, raionul Soroca, încetarea înainte de termen a mandatului de primar a survenit în legătură cu decesul acestuia, iar în satul Moara de Piatră, raionul Drochia - în legătură de demisia alesului local.
Anterior, CEC a stabilit desfășurarea, în aceiași zi, a alegerilor locale noi în comuna Ghetlova, raionul Orhei și comuna Horodiște, raionul Rezina.