CEC: Alegătorii care nu se vor putea prezenta la secţia de votare, pot solicita urna mobilă
Comisia Electorală Centrală aminteşte că alegătorii care nu se vor putea prezenta la secţia de votare, pot solicita urna mobilă. Astfel, aceştia îşi pot exercita dreptul la vot de la locul aflării. Cererile se depun în scris, până în data de 31 octombrie inclusiv, ora 18:00, la biroul secţiei de votare. Potrivit legislaţiei electorale, alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu pot veni la secţia de votare, pot solicita urna mobilă.
Totuşi, cererile pot fi depuse în scris şi în ziua votării, până la ora 15.00, doar dacă se prezintă un certificat medical sau persoana prezintă simptome de COVID-19.
Cei care nu pot să depună cererea personal, pot solicita ajutorul unui membru al familiei sau al asistentului social.
Cu anumite excepţii, cererea poate fi făcută şi verbal. Comisia Electorală Centrală precizează că urna mobilă poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde alegătorul își are domiciliul sau viza de reședință.