CEC: Alegătorii pot solicita votarea la locul aflării la alegerile locale generale
Începând de ieri, 22 octombrie, alegătorii pot solicita votarea la locul aflării la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova.
Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical.
CEC precizează că persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic.
Este de menționat că în ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.
Republica Moldova va organiza alegeri locale generale pe 5 noiembrie 2023. În cadrul scrutinului vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.