CEC: Referendumul este nevalabil. Prezenţa cetăţenilor moldoveni a fost de 30,29 %
Embed:
Referendumul constituţional din 5 septembrie va fi invalidat, din cauza numărului insuficient al cetăţenilor care s-au prezentat la vot. Potrivit rezultatelor finale ale Comisiei Electorale Centrale, la urne au venit 30,29 la sută din alegătorii cu drept de vot.
Moldovenii au fost chemaţi duminică să se pronunţe dacă vor ca şeful statului să fie ales prin vot universal. Pentru au votat aproape 88 la sută din cei care au participat la referendum, iar împotrivă - doar puţin peste 12 la sută. Pentru a fi validat, însă, plebescitul avea nevoie de o prezenţă de cel puţin 33,3 la sută. Hotărârea privind invalidarea referendumului a fost remisă Curţii Constituţionale şi va intra în vigoare de îndată ce Curtea se va pronunţa pe seama ei.