Cehia, cu Petra Kvitova şi Karolina Pliskova în finala Fed Cup cu SUA
FOTO: publika.md
Petra Kvitova şi Karolina Pliskova, ocupantele locurilor 7 şi, respectiv, 8 în ierarhia mondială a jucătoarelor profesioniste de tenis, vor fi liderii echipei Cehiei în întâlnirea cu formaţia Statelor Unite, în finala competiţiei Fed Cup, ce va avea loc pe 10 şi 11 noiembrie la Praga, scrie agerpres.ro.
Prezentate pentru a disputa meciurile de simplu, Kvitova şi Pliskova vor fi completate de Katerina Siniakova (31 WTA la simplu) şi Barbora Strycova (33 WTA la dublu), care vor face pereche la dublu. Siniakova ocupă primul loc în clasamentul mondial de dublu, iar Strycova e pe 5.
"Este cea mai bună echipă posibilă, ceea ce apreciez", s-a felicitat Petr Pala.
Cea mai bună echipă din ultimii ani, Cehia a câştigat cinci din ultimele şapte ediţii ale acestei competiţii, în 2011, 2012, 2014, 2015 şi 2016.
În semifinale, Cehia a trecut de Germania (4-1), în timp ce echipa SUA a învins Franţa (3-2).
Cu 18 titluri, echipa Statelor Unite deţine recordul de victorii în Fed Cup şi conduce detaşat bilanţul confruntărilor cu cehoaicele, cu zece victorii în 12 întâlniri.
Ultima oară, americancele au învins echipa Cehiei, privată de cele mai bune elemente ale sale, în semifinala ediţiei 2017, adjucecându-şi apoi trofeul în faţa echipei Belarus (3-2), la Minsk.
Finala ediţiei din 2018 a Fed Cup va avea loc pe suprafaţa dură de la O2 Arena din Praga, în faţa a 15.000 de spectatori.
România va întâlni Cehia în primul tur al Fed Cup 2019, pe 9-10 februarie, la Ostrava.