Cehia preia de astăzi președinția rotativă a Uniunii Europene
Cehia a preluat, începând de la 1 iulie, președinția rotativă a Uniunii Europene de la FRanța, pentru o perioadă de șase luni. Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite "trio-uri", pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Franţa (ianuarie-iunie 2022), Cehia (iulie-decembrie 2022) și Suedia (ianuarie-decembrie 2023). Cehia a mai deţinut preşedinţia UE o singură dată în perioada ianuarie-iunie 2009, relatează Digi24.
Sloganul, logo-ul şi priorităţile preşedinţiei cehe
Sloganul preşedinţiei cehe la Uniunea Eurpeană este "Europe as a task: rethink, rebuild, repower", făcând referire la discursul preşedintelui ceh Václav Havel, din 1996, cu prilejul ceremonialului Premiul Carol cel Mare - discurs care a fost intitulat intitulat "Europe as a Task".
Astfel, în contextul internaţional de atunci, favorabil democraţiilor occidentale, Havel le-a cerut europenilor să-şi redescopere conştiinţa şi să-şi asume responsabilitatea pentru provocările globale de mediu, sociale şi economice, se arată pe site-ul oficial al preşedinţiei cehe.
Logo-ul preşedinţiei Cehiei îl are la bază pe cel al primei preşedinţii cehe a Consiliului UE din 2009. Este vorba despre 27 de romburi, dispuse în formă de cerc, reprezentându-le pe cele 27 de state membre.
Conform unui anunţ făcut, la 16 iunie 2022, de prim-ministrul ceh, Petr Fiala, preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene va acorda prioritate organizării unui summit privind reconstrucţia Ucrainei şi lansării unui plan Marshall pentru această ţară. "Am dori să organizăm un summit privind reconstrucţia postbelică a Ucrainei cu un plan Marshall, în prezenţa preşedintelui ucrainean Zelenski", a declarat prim-ministrul ceh la 16 iunie, conform site-ului preşedinţiei cehe.
Prioritățile Cehiei
- gestionarea crizei refugiaţilor şi reconstrucţia post-război a Ucrainei;
- securitatea energetică, consolidarea apărării UE;
- rezilienţa strategică a economiei europene;
- rezilienţa instituţiilor democratice.
Referitor la securitatea energetică, Preşedinţia cehă se canalizează pe implementarea accelerată a REPowerEU, a cărui componentă principală este diversificarea surselor, inclusiv logistica, economiile de energie şi accelerarea tranziţiei la surse de energie regenerabile cu emisii scăzute.
Având în vedere instabilitatea globală în creştere, preşedinţia cehă se va concentra pe capabilităţile de apărare şi securitate, în special pe parteneriatul cu NATO. De asemenea, preşedinţia va contribui la sprijinirea implementării subiectelor cheie în cadrul proiectului Busola Strategică.
Cu privire la rezilienţa strategică a economiei europene, preşedinţia are în vedere sprijin direcţionat pentru competitivitatea tehnologică bazată pe capacităţi proprii de producţie, împreună cu aprofundarea comerţului liber cu naţiunile democratice din lume.
Referindu-se la rezilienţa instituţiilor democratice, preşedinţia cehă se va concentra asupra consolidării rezilienţei instituţiilor care au o influenţă majoră în menţinerea şi dezvoltarea valorilor democraţiei şi statului de drept în UE. Acestea includ, de exemplu, finanţarea transparentă a partidelor politice, independenţa mass-media şi un dialog deschis cu cetăţenii. În plus, Cehia se va concentra şi pe respectarea şi consolidarea libertăţilor şi a valorilor europene atât în mediile offline, cât şi online.
Temele prioritare ale trio-ului Franţa-Cehia-Suedia
- protecţia cetăţenilor şi a libertăţilor acestora, cu accent pe respectarea şi protecţia valorilor europene - democraţia, statul de drept, egalitatea între femei şi bărbaţi etc. - şi pe consolidarea spaţiului Schengen şi a politicii europene privind azilul şi migraţia;
- promovarea unui nou model european de creştere şi investiţii, bazat pe o creştere verde şi durabilă şi pe suveranitatea industrială şi digitală europeană;
- construirea unei Europe mai verzi, mai echitabile din punct de vedere social şi mai protective în ceea ce priveşte sănătatea cetăţenilor europeni;
- o Europă globală, actor mondial care promovează multilateralismul şi relaţii reînnoite cu partenerii săi, în paralel cu împărtăşirea unei viziuni comune a celor 27 state membre în ceea ce priveşte ameninţările strategice.
Programul pe 18 luni al celor trei state reiterează, de asemenea, angajamentul Uniunii Europene în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor sale economice şi sociale.
Trio-ul anterior a fost format din Germania (iul.- dec. 2020), Portugalia (ian.-iun. 2021) şi Slovenia (iul.-dec. 2021).