Cehia susţine parcursul european al Republicii Moldova
Cehia susţine parcursul european al ţării noastre, dar şi reformele implementate de autorităţile de la Chişinău. O spune vicepreşedintele Senatului de la Praga Premysl Sobotka. După întrevederea cu omologul său moldovean Andrian Candu, oficialul ceh a declarat că ţara sa este gata să susţină mai multe proiecte în Moldova.
"În delegaţia noastră fac parte doi reprezentanţi ai comisiei pentru agricultura şi transporturi. Anume aceste subiecte vor discuta şi ulterior ar putea fi transmise la nivelul Executivului pentru intocmirea proiectelor", a declarat vicepreşedintele Senatului Cehiei, Premysl Sobotca.
La rândul său, Andrian Candu a specificat că experienţa Cehiei care a trecut recent prin aceleaşi transformări ca şi Moldova, va fi foarte utilă pentru ţara noastră.
"Este foarte important suportul unii ţări a avut-o şi are o experienţă, care a trecut prin procesul de Asociere acum câţiva buni ani să trecem uşor prin asociere şi să nu mai facem poate aceaş greşeli, pe care le-au făcut Demnealor cândva", a spus vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Marţi, vicepreşedintele Senatului Cehiei se va întâlni cu şeful statului, Nicolae Timofti, dar şi cu vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov.