Cei 6 învinuiți de înscenarea unui viol au primit 30 de zile de arest
publika
La solicitarea PCCOCS, Judecătoria Chișinău sediul Ciocana a dispus aplicarea arestului pentru 30 de zile în privința a şase foști angajați ai fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI.
Aceștia sunt învinuiți că au înscenat un viol, ceea ce a dus la condamnarea unei persoane nevinovate.
Amintim că procurorii au audiat şi reţinut șase foști angajați ai fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații pentru înscenarea unui viol, care a rezultat în condamnarea unei persoane nevinovate.
În 2018, aceștia și-au folosit situația de serviciu și au înscenat infracțiunea de comitere a violului de către un cetățean. În acest scop, pe lângă abuz de serviciu, aceștia au comis și încălcarea inviolabilității vieții personale, au organizat depunerea de către așa-zisa „victimă” a plângerii false și au determinat-o să facă declarații mincinoase.
Potrivit legii, aceste capete de acuzare sunt pasibile de pedepse penale, inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 3 la 8 ani. De asemenea, legea prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 până la 15 ani.