Cei doi șoferi de ambulanță din raionul Dubăsari, reținuți în data de 3 aprilie de aşa-zisa miliţie transnistreană, au fost eliberaţi
112 ambulanța
canal tv
Cei doi șoferi de ambulanță din Molovata Nouă, raionul Dubăsari, reținuți în data de 3 aprilie, de aşa-zisa miliţie transnistreană, au fost eliberaţi. Anunţul a fost făcut de Biroul pentru Reintegrare, care anunţă că acest lucru s-a datorat eforturilor autorităţilor de la Chişinău.
În data de 3 aprilie, doi şoferi de ambulanţă, originari din satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari, au fost reţinuţi de aşa-zisă miliție transistreană. Incidentul a avut loc dimineaţă, atunci, când cei doi bărbaţi se deplasau la serviciu în oraşul Dubăsari.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru că ar fi încălcat regimul de traversare a liniei administrative, impus de administraţia nerecunoscută din regiunea transistreană, în perioada carantinei, din cauza COVID-19.
Asociația Promo-LEX a accentuat că acţiunile administraţiei de la Tiraspol nu pot fi apreciate ca fiind rezonabile și justificate nici măcar pe timp de criză epidemiologică. În opinia experţilor, este inadmisibil faptul blocării circulației pentru medici și farmaciști.