Cei mai buni muzeografi din țară au primit diplome de onoare oferite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, marcată anual în data de 18 mai, ministrul Monica Babuc a decernat diplome de onoare celor mai buni muzeografi din țară, în cadrul Galei Premiilor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în domeniul muzeografiei. Marele trofeu i-a revenit Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
În discursul său, ministrul Monica Babuc a felicitat întreaga comunitate muzeografică din Republica Moldova, exprimându-și aprecierea și recunoștința pentru munca asiduă pe care specialiștii din domeniu o depun în procesul de conservare, restaurare și valorificare a patrimoniului nostru cultural. Oficialul a remarcat și modul în care aceștia reușesc să transforme muzeele în centre multifuncționale de educare și promovare a înaltelor valori morale, culturale, și istorice, precum și intenția muzeografilor de a prelua cele mai bune experiențe internaționale în domeniu. Totodată, ministrul a menționat și despre majorarea salariilor specialiștilor din cultură, inclusiv ale muzeografilor, care a însemnat rezolvarea unor probleme acute cu care se confrunta domeniul.
Începând cu 2014, de Ziua Internațională a Muzeelor se face bilanțul activității instituțiilor muzeale din țara noastră. Continuând tradiția, ministrul Monica Babuc a decernat diplomele Guvernului și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării celor mai buni specialiști în domeniul muzeografic. Lista premianților din acest an:
- Aurelia Cornețchi, muzeograf categoria I, Secţia Informatică, Muzeul Național de Istorie a Moldove;
- Lidia Istomina, director, Muzeul Ținutului Cahul;
- Ludmila Dobrogeanu, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din mun. Bălți;
- Elena Casiadi, șef sector, Secția Educație, Comunicare și Imagine, Muzeul Național de Artă al Moldovei;
- Iurie Foca, șef Laborator Foto, Muzeul Național de Artă al Moldovei;
- Valentina Onofriescu, șef secție, Secția Expoziții și proiecte culturale, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală;
- Mihai Dohot, muzeograf, Secția Patrimoniu, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală;
- Maria Evdochimova, muzeograf, secţia Patrimoniu, Muzeul Național de Istorie a Moldovei;
- Lilia Zabolotnaia, cercetător ştiinţific coordonator, Sectorul Istorie Medievală şi Numismatică, Muzeul Național de Istorie a Moldovei;
- Raisa Iaroțchi, director, Muzeul Ținutului Edineț;
- Mariana Mihalevschi, muzeograf, Muzeul de Istorie și Etnografie, mun. Bălți;
- Elena Mircos, director, Muzeul de Istorie și Etnografie, satul Mingir;
- Galina Botnariuc, șef Secție Artă Populară, Muzeul Ținutului Edineț.
De asemenea, un premiu de excelență din partea Comitetului Național al Muzeelor i-a fost înmânat Varvarei Buzilă, etnograf, muzeograf, secretar științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Pentru activitate prodigioasă, mai multor instituții muzeale le-au fost decernate trofeele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Muzeului Național de Artă al Moldovei i-a fost acordat Trofeul pentru promovarea patrimoniului cultural național mobil; Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală – Trofeul pentru promovarea patrimoniului cultural imaterial; Agenției Naționale Arheologice – Trofeul pentru contribuție la dezvoltarea colecțiilor muzeale; Muzeului de Istorie a satului Avdarma – Trofeul pentru studierea și promovarea istoriei și tradițiilor locale.
La final, ministrul Monica Babuc a înmânat Trofeul celei mai prestigioase instituții muzeale din Republica Moldova în anul 2019 – Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
În context, reamintim că mâine, 18 mai, va fi organizată cea de-a XV-a ediție a Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor. Pe lângă posibilitatea de a admira expoziţiile permanente, cca 90 de instituții muzeale și culturale din țară au pregătit surprize plăcute şi activităţi distractive pentru toată familia.