Cei zece medici legişti, reţinuţi pentru corupţie, au fost audiaţi la Procuratură
Cei zece medici legişti, reţinuţi ieri pentru corupere pasivă şi escrocherie sunt audiaţi la Procuratura Anticorupţie. Acuzatorii de stat le înaintează învinuirea, iar ulterior vor decide despre aplicarea sau nu a unei măsuri preventive în privinţa acestora.
Potrivit oamenilor legii, angajaţii Instituției Medicale Sanitare Publice ”Centrul de Medicină Legală” ar fi pus la cale o schemă de estorcare a banilor pentru serviciile de expertiză judiciară. În urma investigaţiilor,s-a constatat că numai în perioada iulie – septembrie a acestui an, ei ar fi încasat peste 327 de mii de lei. În acest caz au fost pornite două cauze penale.
Ieri, au efectuat percheziţii la sediul Centrului de Medicină Legală din Chişinău, de unde au fost ridicate mai multe documente, dar şi la domiciliile angajaţilor, dar şi în automobilele acestora. Medicii au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi au fost plasaţi în izolatorul CNA şi al Poliţiei Chişinău.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei zece medici riscă până la 15 ani de închisoare cu amendă de până la 500 000 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pe o perioadă de până la 15 ani. Am încercat să obţinem o reacţie d la ministrul sănătăţii la acest subiect, dar acesta a fost succint în declaraţii.
"Sunt organele abilitate, este vorba de organele de drept care investighează şi pentru a nu interveni defapt în ancheta penală, vă rog toate detaliile să fie coordonate cu CNA. Defapt ei sunt organul abilitat, organul care a investigat cazul respectiv, toate detaliile doar la organul de drept, vă rog", a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
CITEŞTE ŞI: Zece medici legişti din Chişinău, REȚINUȚI. Sunt suspectaţi de acte de corupţie