Cel mai bogat om din India vrea să ofere Internet 4G gratuit pentru un miliard de persoane
Cel mai bogat om din India investește 20 de miliarde de dolari într-o companie de telefonie mobilă care ar putea aduce Internet cu viteza fulgerului în casele a sute de milioane de persoane.
Consumatorii din această țară sărbătoresc deja înființarea Reliance Jio de către Mukesh Ambani care a promis că va oferi internet la prețuri foarte accesibile și viteze de descărcare ce vor facilita streming-ul video, scrie Agerpres.
Marți, în New Delhi, un dispozitiv din rețeaua Reliance arăta viteze impresionante de descărcare de 21 de megabiți pe secundă, arată CNN.
Rețeaua 4G, care acoperă peste 80% din țară, a intrat pe piață, oficial, luni, cu o serie de oferte promoționale generoase. Indienii vor putea utiliza Jio gratuit până la finalul anului 2016, iar apoi vor plăti doar 149 de rupii (2,25 de dolari) pe lună pentru abonament.
"Orice și tot ce poate funcționa digital va fi digital — la o rată exponențială", a declarat Ambani în fața investitorilor, săptămâna trecută, la întâlnirea generală anuală a companiei. "Viața tinde către digital", a mai spus acesta.
Numai o cincime dintre persoanele adulte din India au acces la Internet. În această țară funcționează doar câteva zone cu acces Wi-Fi, iar conexiunile pe bandă largă (broadband) necesită o infrastructură care rareori se regăsește în zonele sărace din mediul urban, cu atât mai puțin în cele rurale. Însă, acest lucru se schimbă rapid. Dacă rețeaua Jio se dovedește un succes, Ambani va realiza o schimbare de mari proporții și va aduce astfel în următorii ani sute de milioane de indieni în mediul online, în majoritatea cazurilor prin intermediul telefoanelor inteligente, după cum mai arată sursa citată.
India este o piață pe care doresc cu disperare să pătrundă mai mulți giganți din domeniul tehnologiei avansate — Google (GOOG) oferă Wi-Fi în gări, iar Facebook (FB, Tech30) a încercat să introducă o versiune gratuită a platformei sale.
Ambani a investit miliarde ridicând aproape 100.000 de turnuri de telecomunicații pe teritoriul Indiei. El estimează că Jio acoperă deja circa 18.000 de orașe și 200.000 de sate. Țelul său este să ajungă la 90% din populația țării până în martie 2017.
Construirea de la zero a unei rețele 4G naționale reprezintă un risc major pentru Ambani, care a ieșit din domeniul telecomunicațiilor, în urmă cu circa 15 ani, după o dispută cu fratele său, Anil Ambani, care deține Reliance Communications. Însă, cei doi, care ar avea împreună o avere ce se ridică la circa 26 de miliarde dolari, se pare că și-au rezolvat disputele în ultimii ani, iar Jio va putea folosi frecvențele radio deținute de Reliance Communications, mai scrie CNN.
Rețelele rivale au răspuns la rândul lor față de lansarea Reliance Jio venind cu oferte speciale. Airtel a tăiat prețurile pentru serviciile 3G și 4G cu 80%, iar Vodafone (VOD) și-a mărit cantitatea de date cu aproape 70%.
Dacă Jio, care înseamnă "trăiește viața" în limba hindi, va deveni încă o reușită din rețeaua Reliance, care cuprinde afaceri din domeniul energiei, media, industriei chimice și a operațiunilor de vânzare cu amănuntul, aceasta își va putea extinde numărul de clienți cu câteva milioane.