Cel mai frumos CADOU DE CRĂCIUN! A descoperit că are o soră geamănă (FOTO)
Cine a spus că cele mai frumoase cadouri de Crăciun nu sunt materiale, nu a greșit deloc! În timp ce căuta darul perfect pentru fiica sa, Jennifer Doering, din Wisconsin, i-a descoperit pe Internet o surioară geamănă.
Imediat după ce a fost sigură de fantastica descoperire, Jennifer a hotărât să-i dea de urmă fetiței care este sora geamănă a fiicei sale, Audrey, în vârstă de zece ani. Audrey a fost adoptată când era micuță, dar în ciuda faptului că nu și-a exprimat niciodată interesul pentru trecutul și originile sale, Jennifer și soțul ei, Tom, au decis că ar fi un cadou frumos de Crăciun dacă le-ar aduce pe cele două împreună.
Mama lui Audrey a intrat în legătură cu un site specializat în găsirea de informații despre copiii puși spre adopție.
Pe platforma online, Jennifer a găsit informații despre fiica sa, iar printre ele și o fotografie despre care scria că a fost realizată la orfelinat. Au decis să afle mai multe amănunte despre cazul fiicei lor și au descoperit încă o poză în care apărea Audrey, împreună cu mama sa naturală, dar și cu surioara geamănă, după cum relatează click.ro.
Jennifer și Tom au petrecut zile întregi pentru a da de urmă fetiței misterioase, dar în cele din urmă au aflat că nu se înșelau. Fata care seamănă perfect cu fiica lor a fost adoptată din același orfelinat, au aceeași zi de naștere și suferă de aceleași afecțiuni cardiologice pe care le-au moștenit. Numele ei este Gracie și a fost adoptată tot în Wisconsin de familia Rainsberry. Jennifer și Tom au găsit familia pe Facebook și au reușit să le aducă pe cele două fete față în față prin intermediul rețelei de socializare.
Nu vă puteți închipui imensa bucurie pe care au resimțit-o cele două atunci când au flat că sunt surori. De atunci, Gracie și Audrey nu au mai întrerupt nici măcar o zi legătura.