Cel mai frumos smartwatch ar putea fi primul Pebble rotund
Considerat în continuare cel mai bun smartwatch de către foarte multe persoane, reţeta primului Pebble este reinventată complet pentru Pebble Time Round.
Este foarte probabil să fi auzit de succesul celor de la Pebble. O echipă de oameni tineri au creat un proiect pe Kickstarter pentru un ceas inteligent, iar respectiva creaţie a avut parte de o popularitate mondială. Cu câteva milioane de unităţi vândute, nu ar trebui să vină ca o surpriză lansarea unei noi versiuni, potrivit playtech.ro.
Acesta nu este doar cel mai frumos smartwatch al companiei, ci şi un gadget mult mai versatil decât modelele anterioare datorită combinaţiei dintre elemente de design clasice şi particularităţi utile de funcţionalitate. În plus, se mândreşte cu câteva superlative absolute care vor reuşi să influenţeze vânzările în direcţia potrivită.
Pebble Time Round este cel mai subţire şi mai uşor smartwatch din lume. Are doar 28 de grame şi o grosime de 7,5 milimetri. Cei care vor să iasă în evidenţă purtând acest dispozitiv o vor putea face nu doar prin intermediul unor finisaje multicolore, inclusiv Rose Gold, dar şi prin intermediul unor brăţări cu lăţimi diferite, 20 sau 14 milimetri. Fiind probabil menit pentru doamne şi domnişoare, exact varianta Rose Gold nu va putea fi achiziţionată decât cu brăţări cu lăţimea de 14 mm.
În principiu, aplicaţiile pe care le veţi putea rula vor fi exact aceleaşi ca pe orice alt Pebble, iar panoul folosit va fi un E-ink color. Deşi se mândreşte cu un algoritm de încărcare rapidă, doar 15 minute pentru o zi departe de priză, creatorii noului ceas inteligent rotund au evitat să menţioneze o autonomie totală de o săptămână, precum celelalte modele, rezumându-se la doar ,,câteva zile”.
Pebble Time Round va face faţă cu brio câtorva stropi de ploaie şi va avea un preţ de start de 250 de dolari începând cu luna noiembrie a acestui an.