Cel mai grav caz de anorexie: La 31 de ani cântărea mai puţin de 30 de kilograme
O femeie din Marea Britanie de 31 de ani, diagnosticată cu anorexie nervoasă, a murit după ce a luptat cu boala 16 ani, anunţă gandul.info. În tot acest timp, ea a ajuns să cântărească mai puţin de 30 de kilograme, iar corpul ei nu mai răspundea la medicamente.
Starea de sănătate a lui Kate Chilver a fost descrisă de medicii nutriţionişti britanici drept "cel mai grav caz"de anorexie. Organele ei vitale erau atât de slăbite din cauza lipsei de alimentare cu sânge, încât au cedat, din această cauză survenind decesul. Dimensiunea inimii ei era la jumătatea uneia normale, iar părţi din stomac şi intestine erau practic necrozate.
Kate avea 12 ani când a început să fie afectată de mai multe tulburări alimentare. Trei ani mai târziu, fetiţa a fost diagnosticată cu anorexie nervoasă severă. De atunci, a stat mai mult prin spitale, dar din păcate nu a reuşit să învingă boala. Specialiştii au încercat să o hrănească chiar şi printr-un tub pentru a-i asigura un minimum de substanţe nutritive, dar toate încercările lor s-au dovedit în zadar.
Anorexia nervoasă este o afecţiune caracterizată printr-o reducere anormală a greutăţii corpului şi printr-o deformare a imaginii propriului corp cu teama persistentă de îngrăşare. Persoanele suferinde de această boală slăbesc prin înfometare sau prin alte metode, cum ar fi abuzul de purgative, clisme şi diuretice sau excesul de exerciţii fizice.
- Un bărbat de 41 de ani a murit, după ce un taur i-a perforat plămânul şi unele organe interne
- S-a dublat numărul tinerilor bolnave de anorexie AFLĂ CARE SUNT PRINCIPALELE CAUZE
- Angajatorii vor plăti salariaţilor trei zile de concediu de boală
- Povestea adolescentei care este mai bătrână decât propria mamă