Cel mai înalt fotomodel, cele mai înalte tocuri şi alte recorduri ciudate
De la cel mai înalt fotomodel, care a avut nevoie de bikini la comandă, la cele mai înalte tocuri de pantofi, lumea e un loc plin de ciudăţenii şi nebunii. Iată câteva recorduri de înălţime ciudate, potrivit Unica.ro.
Cele mai înalte tocuri
Pantofii din imagine au fost omologaţi în Cartea Recordurilor drept pantofii cu cele mai înalte tocuri din lume. Tocurile au 40 de centimetri, în timp ce platforma are 10 centimetri.
Cel mai înalt fotomodel din lume
Eve este un fotmodel american care măsoară nu mai puţin de 205 centimetri în înălţime. De câte ori merge la un shooting, producătorii evenimentului sunt disperaţi că trebuie să realizeze costume de baie şi rochii special pentru ea.
Cel mai înalt cuplu în viaţă
Wilco şi Keisha Van Kleef-Bolton sunt cel mai înalt cuplu britanic din lume la momentul actual. Wilco are 2,13 metri înălţime, iar soţia lui măsoară nu mai puţin de 1,96 metri. Cum era de aşteptat, cel mai nou membru al familie s-a născut cu o lungime de 56 centimetri şi promite să crească mare foarte repede.
Cel mai înalt bărbat din lume
Sultan Kosen, în vârstă de 29 de ani, din Ankara, Turcia este, momentan, cel mai înalt bărbat din lume, cu o înălţime omologată de 2,51 metri. Poate ar trebui să-i facem cunoştinţă cu fotomodelul Eve.
Cel mai înalt copac
Este vorba de un brad din Marea Britanie, înalt de 57,8 metri şi o vechime de circa 152 de ani. Bradul uriaş este cel mai înalt din Marea Britanie şi este mai mare ca 12 autobuze cu etaj londoneze.