Cel mai mare diamant roz din lume, care valorează peste 30 de milioane de dolari a fost scos la licitaţie. Nestemata are 37 de carate şi a fost expusă în această săptămână la sediul din Londra al casei Sotheby's.
Diamantul botezat "The Pink Raj" a fost descoperit în anul 2015. Piatra va fi vândută în luna noiembrie la Geneva.
Recordul de preţ pentru un diamant de acestă culoare a fost stabilit în noiembrie 2010 de "Graff Pink", de 24,78 carate, care a fost vândut cu puţin peste 46 de milioane de dolari.