Nucleele din gheaţă extrase dintr-un gheţar din Transilvania oferă informaţii importante despre modificările climatice din ultimii 10.000 de ani. Nucleele oferă informaţii despre schimbările climatice din zonă din perioada Holocenului. Cercetătorii susţin că descoperirea ar putea dezvălui cum s-a schimbat clima din regiunea Atlanticului de Nord, scrie descopera.ro.

Formaţiunile din gheaţă şi zăcămintele de gheaţă din peştera Scărişoara sunt printre cele mai bune zone din Europa pentru cercetările ştiinţifice. Cercetătorii din cadrul Institutului de Speologie Emil Racoviţă, Cluj-Napoca, împreună cu specialişti de la USF's School of Geoscience din Florida, Statele Unite ale Americii, au adunat numeroase informaţii despre peştera unde se află cel mai mare gheţar subteran din lume, aflat în ţara vecină. Informaţiile au fost publicate într-un studiu apărut în revista Nature.

De-a lungul ultimilor 10.000 de ani, zăpada şi ploaia s-a scurs pe pereţii peşterii, unde s-au transformat în gheaţă ce conţine chimicale şi dovezi ale schimbărilor de temperatură din iernile trecute. Cercetătorii români Bogdan Onac şi Aurel Perşoiu au prelevat mostre de gheaţă din peştera Scărişoara pentru a reconstitui schimbările climatice ale iernilor din perioada Holocen.

Până în prezent, cercetătorii nu au reuşit să reconstruiască condiţiile schimbărilor climatice din timpul iernii.

"Majoritatea informaţiilor paleoclimatice din această regiune se bazează pe analizarea plantelor, putând fi analizate doar schimbările din sezonul cald", afirmă Candace Major, de la USF's School of Geoscience din Florida, care a iniţiat cercetarea. 

Până în prezent, reconstruirea schimbărilor climatice de pe Terra s-a bazat pe fenomenele din timpul verii, fluctuaţiile bazându-se pe mostre de plante. Localizată în munţii Apuseni, regiunea din jurul peşterii are parte de precipitaţii din Oceanul Atlantic şi Mediteranean.

Datarea cu radiocarbon a indicat faptul că gheţarii au o vechime de cel puţin 10.500 de ani, fiind cei mai vechi gheţari dintr-o peşteră de pe Pământ, în afara zonelor polare. La mijlocul perioadei Holocenului, acum 7000 - 5.000 de ani, temperaturile au ajuns la un nivel maxim şi au scăzut în timpul Micii Glaciaţiuni, în urmă cu 150 de ani.