Cel mai mare parc acvatic Lego din lume şi-a deschis porţile. Are 70 de atracţii turistice şi zeci de personaje animate
Cel mai mare parc acvatic Lego şi-a deschis porţile în Malaezia. Cu peste 70 de atracţii turistice, spaţiul de 300.000 de metri pătraţi a fost construit din 50 de milioane de cărămizi colorate.
De la mic la mare, fanii Lego se pot bucura de piscine, tobogane, plimbări distractive şi trasee de aventură, realizate complet din celebrele cuburi colorate.
"A devenit o destinaţie de vacanţă unică, având peste 70 de tobogane, trasee, spectacole şi atracţii care oferă aventură, educaţie şi distracţie pentru întreaga familie", a menţionat directorul general al Legoland Malaezia, Siegfried Boerst.
Copiii au suficient spaţiu pentru a fi creativi. Ei îşi pot construi propria plută din piese mari Lego, făcute dintr-un material moale. Parcul este completat cu zeci de personaje Lego, precum crocodili, urşi polari şi elefanţi.
În afară de atracţiile turistice, complexul deţine restaurante, cabane private şi magazine tematice. Parcul Lego este primul de acest fel în Asia şi are trei milioane de litri de apă. În lume mai există două parcuri acvatice similare. Ambele sunt în Statele Unite - unul în California, iar celălalt în Florida.