Cel mai mare site de muzică piratată a dispărut de pe Internet. Ce spun administratorii
Cu toate că a rezistat aproape 10 ani pe Internet, cel mai mare site de muzică piratată intră acum în istorie.
Din varii motive, majoritatea dintre noi au apelat cel puțin o dată la site-uri cu muzică piratată sau cu alt fel de conținut la fel de discutabil din punct de vedere al provenienței. Unii au folosit site-uri simple, de file hosting, în timp ce alții s-au orientat către trackere publice sau private.
De data aceasta, vorbim despre acum-defunctul what.cd, care a dispărut de pe Internet. A durat aproximativ 10 ani, dar se pare că nici cel mai mare site de muzică piratată din lume, bazat pe invitații, nu a reușit să reziste la nesfârșit.
Inițial s-a crezut că autoritățile au închis site-ul de muzică piratată, dar unul dintre administratori, așa cum s-a identificat, susține că operațiunile au fost sistate voluntar, și nu forțat. Nici măcar aceștia nu știu dacă autoritățile franceze au pus mâna pe bazele de date ale site-ului, deși părerile lor tind să infirme această teorie.
Administratorul arată că decizia a fost luată de către operatorii site-ului ca măsură urgentă de precauție. Pe pagina site-ului apare un mesaj ce afirmă că ”din cauza unor probleme recente, site-ul se închide”, dar și că ”cel mai probabil, nu vom reveni în viitorul apropiat în forma actuală”, administratorii menționând că ”toate bazele de date au fost distruse”.
Administratorul ce a discutat despre închidere spune că nu ar fi surprins dacă alte trackere ar încerca să umple acest gol uriaș creat de dispariția celui mai mare site de muzică piratată de pe Internet, mai ales că echipa din spatele what.cd nu are în plan să revină în acest domeniu, scrie playtech.ro.