Cel mai mare yacht de expediţie din lume a fost lansată la apă la Tulcea, România
La şantierul naval VARD din Tulcea a fost lansată la apă cea mai mare şi mai avansată navă de cercetare şi expediţie din lume care va fi exploatată de organizaţia REV Ocean, patronată de miliardarul norvegian Kjell Inge Røkke, scrie adevarul.ro.
Vasul de peste 182 de metri poate ajunge la 30 de kilometri pe oră şi este echipat cu un sistem de navigaţie performant.
Din România, vasul care a fost construit în 18 luni pleacă în Norvegia pentru a fi echipat, iar în 2012 va fi lansat la apă din Germania. Concret, în săptămânile următoare, vasul va fi remorcat pe Dunăre, prin Marea Neagră, va traversa Strâmtoarea Bosfor şi va ajunge în Marea Mediterană pe care o va părăsi prin Gibraltar.
Va ajunge în cele din urmă la şantierul naval VARD din Brattvag, Norvegia. Călătoria va dura aproximativ 30 - 35 de zile, în funcţie de vreme.
Printre altele, nava va fi folosită de echipe de cercetători din întreaga lume, care au fost deja invitaţi să depună proiecte care au ca principal scop prezervarea oceanului planetar.
Vasul va fi echipat pentru desfăşurarea misiunilor care acoperă întregul ecosistem marin. Acesta va fi folosit de oamenii de ştiinţă pentru cercetarea orientată către „soluţii” care explorează aspecte precum impactul pe care îl au emisiile de CO2, poluarea cu mase plastice şi pescuitul nesustenabil asupra oceanului planetar. "REV Ocean va fi un vehicul global pentru testarea şi promovarea soluţiilor pentru un ocean cât mai curat.
Nava are o lungime de 182,9 metri şi va avea capacitatea de a oferi toate condiţiile de cercetare pentru 55 de oameni de ştiinţă. Echipamentele de la bord includ traulele ştiinţifice, sistemele sonar, laboratoare, auditorium, un submarin care poate explora adâncimi maxime de 6000 de metri şi echipamente avansate pentru comunicaţii", arată organizaţia.
„Astăzi este o zi deosebit de interesantă, nava noastră de cercetare de ultimă generaţie a atins o etapă importantă şi suntem acum cu un pas mai aproape de realizarea viziunii noastre de salvare a oceanului", a declarat Nina Jensen, CEO REV Ocean. Costul producerii sale şi al primilor trei ani de cerecetare este estimat la jumătate de miliard de dolari.