Cel mai mic film de animaţie: Fiecare imagine a fost majorată de 100 de milioane de ori, pentru a fi vizibilă
Cel mai mic film de animaţie, ce ar putea intra în Cartea Recordurilor, a fost realizat de Compania IBM. Fiecare imagine a fost creată din atomi individuali, iar pentru a fi vizibilă, aceasta a fost majorată de 100 de milioane de ori.
Filmul de animaţie "Băiatul şi atomul său", cu o durată de 90 de secunde, îl surprinde pe un băiat care bate mingea, dansează şi sare de pe o trambulină. Deşi crearea unui astfel de film pare că nu necesită o pregătire ştiinţifică, la realizarea acestuia au fost folosite cele mai noi tehnologii. Pentru realizarea desenului animat alcătuit din 242 de cadre, cercetătorii de la IBM au folosit un microscop cu efect de tunel, cu ajutorul căruia au putut deplasa atomi individuali.
Cercetătorii spun că tehnologia folosită ar putea contribui la apariţia unei memorii electronice de tip nou, ce va permite o creştere de zeci de mii de ori a capacităţii de stocare.