Cel mai pasional și romantic! Festivalul de tango din Portugalia a adunat mii de dansatori
A început cel mai pasional și romantic eveniment din Portugalia. Este vorba despre Festivalul Internațional de Tango, care a adunat mii de dansatori din întreaga lume. Aceştia au venit să-și demonstreze abilitățile, dar și să învețe secrete ale acestui gen de artă de la profesionişti în domeniu.
Maeştrii tangoului nu au ezitat să le dezvăluie mai multe secrete dansatorilor amatori:
"Cel mai important lucru este să devii un tot întreg cu partenerul tău și să nu te gândeşti la faptul că cineva se uită la tine, fie că sunt două, o sută, sau chiar o mie de persoane."
"Dansul este ca o relație de cuplu. La început totul merge perfect, dar apar situații neprevăzute, pe care trebuie să fiți capabili să le rezolvați împreună."
La sfârșitul primei zile a festivalului, cei mai buni dansatori au făcut o demonstrație de tango profesionist.
În 2009, tangoul a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Festivalul din Portugalia va dura cinci zile.
- Foc și pasiune la Filarmonica Națională. Profesionişti din Argentina şi România au dansat în cadrul unui festival de tango
- Oraş transformat într-un uriaş ring de dans. Mii de cupluri au dansat tango în plină stradă
- INCREDIBIL! O femeie demonstrează că VÂRSTA NU CONTEAZĂ atunci când este vorba de TANGO (VIDEO)