Cel mai puternic muson care a lovit India în ultimii 25 de ani a omorât peste 1.600 de oameni
Cel mai puternic muson care a lovit India în ultimii 25 de ani a omorât peste 1.600 de oameni din iunie, potrivit datelor guvernamentale citate de Aljazeera. Autoritățile se luptă și în prezent cu inundații masive în două state din nordul țării, în timp ce sinistrații se plâng că nu îi ajută nimeni, deși situația este foarte gravă.
Ministerul de Interne a anunțat că 1.673 de oameni au murit din iunie din cauza inundațiilor. Musonul, care în mod normal durează din iunie până în septembrie, a adus deja cu 10% mai multe ploi decât media ultimilor 50 de ani și se așteaptă să se liniștească abia luna aceasta, adică mai târziu cu o lună decât de obicei. Ploile torențiale au creat haos, statele nordice Uttar Pradesh și Bihar fiind cele mai afectate, ultimele serii de averse provocând moartea a 144 de oameni, vinerea trecută, scrie libertatea.ro.
În statul vecin, Pradesh, cu cea mai mare populație din India, ploile puternice au distrus peste 800 de case, iar recoltele fermelor au fost acoperite de ape. Multe decese provocate de prăbușirea clădirilor Oficialitățile spun că multe morți au fost cauzate de ziduri sau clădiri prăbușite, inclusiv în Uttar Pradesh și Maharashtra, care a înregistrat 371 de decese din cauza inundațiilor, cele mai multe din țară.
Prevenirea inunațiilor și sistemele de prognoză și avertizare au lacune majore în India, susțin experții, chiar dacă suprafețele inundabile s-au extins în ultimele decenii, din cauza despăduririlor și a schimbărilor climatice.
India’s flood prevention and forecasting systems are lacking, other experts say, even as the total flood-prone area in the country has increased in recent decades because of deforestation, degradation of water bodies, and climate change.