Cel mai rapid circuit de Fromula 1, la Monza! Alonso are ultima şansă să-l întreacă pe Vettel
Piloţii din Fromula 1 vor oferi, în acest week-end, ultimul spectacol european al sezonului! Marele Premiu al Italiei va avea loc la Monza, pe cel mai rapid circuit din calendarul acestei competiţii. Cursa din Italia va fi una dintre ultimele oportunităţi pentru cei de la Ferrari de a-l împiedica pe Sebastian Vettel să devină pentru a patra oară campion mondial.
Marele Premiu al Italiei de la sfârşitul acestei săptămâni marchează finalul sezonului în Europa de Formula 1. Chiar dacă până la finalul sezonului mai sunt opt curse, Monza este ultimul circuit care nu se potriveşte caracteristicilor monopostului Red Bull Racing.
Monza este gazda cursei de acasă pentru Scuderia Ferrari. Fernando Alonso nu a mai câştigat o cursă de la Marele Premiu al Spaniei din luna mai. Germanii au obţinut cinci pole position-uri şi trei victorii în ultimele şase curse şi ocupă locul doi în clasamentul constructorilor.
Monza este cel mai rapid circuit din calendarul Formulei 1. La intrarea în prima şicană, piloţii ating până la 340 kilometri pe oră.
Marele Premiu al Italiei va avea loc pe opt septembrie, de la ora 15. Cu o zi mai devreme, de la aceeaşi oră, vor avea loc calificările.