Cel mai rapid om al planetei vrea să obţină o performanţă pe care nu a mai reuşit-o nimeni
Cel mai rapid om de pe planetă, Usain Bolt vrea să intre în istoria sportului ca cel mai bun atlet din toate timpurile! Înaintea etapei de la Roma a Ligii de Diamant, jamaicanul a anunţat că se va axa în continuare pe probele de 100 şi 200 de metri, pentru a câştiga cât mai multe medalii.
Chiar dacă a câştigat tot ce se putea câştiga în probele de sprint, Usain Bolt spune că nu şi-a îndeplinit toate obiectivele. Deţinătorul recordului mondial la 100 de metri a declarat că va participa la toate turneele importante din actualul ciclu olimpic şi are planuri mari pentru Olimpiada de la Rio.
"Cu siguranţă, am obiective încă nerealizate. Mi-am îndeplinit multe vise, dar mai sunt scopuri care trebuie atinse. Sunt decis să mă menţin în forma actuală în următorii patru ani, în care aş vrea să domin în atletism. Apoi, vor urma Jocurile Olimpice, la care aş vrea să obţin o performanţă pe care nu a mai reuşit-o nimeni", a spus Bolt.
Usain Bolt, în vârstă de 26 de ani, a câştigat în total şase medalii la Jocurile Olimpice de la Beijing şi Londra. În plus, jamaicanul a obţinut cinci titluri mondiale. Următoarele turnee pentru Bolt vor fi etapa de la Roma a Ligii de Diamant şi Campionatul Mondial, programat în luna august, la Moscova.