Cel mai recent film din seria "James Bond", cenzurat în China
Embed:
Lungmetrajul "007: Coordonata Skyfall", cel mai recent film din seria "James Bond", a fost cenzurat în China. Afirmaţia a fost făcută într-un articol postat pe site-ul publicaţiei Le Figaro.
Câteva scene din acest lungmetraj, în care cetăţeni chinezi erau omorâţi, au fost retrase de pe copia filmului care rulează în China. La fel, dialogurile care făceau referire la prostituţie şi la politica regimului de la Beijing au fost modificate, informează lefigaro.fr.
Filiala de la Beijing a studiourilor Sony Pictures nu a dorit să comenteze aceste acte de cenzură. Filmul "007: Coordonata Skyfall" a impresionat în box office-ul mondial şi a obţinut deja încasări de peste un miliard de dolari pe plan internaţional.