Cel mai scump tânăr fotbalist din lume, brazilianul Vinicius Junior, a oferit primul său interviu
Cel mai scump tânăr fotbalist din lume, brazilianul Vinicius Junior, transferat de Real Madrid de la Flamengo pentru 45 de milioane de euro, a oferit primul său interviu.
Adolescentul de doar 16 ani a fost modest şi a spus că în următorele două sezoane, înainte de a face pasul spre gruparea madrilenă, va da tot ce are mai bun pentru Flamengo.
Între timp agentul lui Vinicius Junior, Frederico Pena a declarat că clientul său nu a făcut pasul la Real Madrid pentru bani, asta pentru că marea rivala a "galacticilor", FC Barcelona, a încercat să-l transfere pe brazilian pe o sumă mult mai mare.
Acum, însă, noua echipa a lui Vinicius Junior, Real Madrid, este cu gândul doar la finala Ligii Campionilor cu Juventus Torino.
Adversara Realului din meciul de la Cardiff, Juventus Torino, a făcut şi ea o mișcare importantă: i-a prelungit contractul atacantului croat Mario Mandzukic până în anul 2020.
Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Juventus Torino, se va disputa pe 3 iunie şi va fi televizată în direct de PRIME.