Cel mai vechi crater terestru format în urma impactului cu un asteroid are vârsta de 2,2 miliarde de ani
foto: b1.ro
Cel mai vechi crater terestru format în urma impactului cu un asteroid, situat în vestul Australiei, are vârsta de 2,2 miliarde de ani (jumătate din vârsta Terrei) şi este posibil să se fi aflat la originea unei schimbări climatice majore, potrivit unui studiu publicat marţi, informează agerpres.ro.
Craterul de impact Yarrabubba, cu un diametru de aproximativ 70 de kilometri, dificil de observat din cauza erodării structurii sale originare, este considerat unul dintre cele mai vechi de pe Terra. Însă, până acum, vârsta lui nu putuse fi datată cu exactitate.
Graţie unei metode de datare ultraprecise (microsondă ionică de înaltă rezoluţie sensibilă), cercetătorii de la Universitatea Curtin din oraşul australian Perth au reuşit să identifice microparticulele de minerale care "au înregistrat" şocul impactului, printr-un proces de recristalizare, prezentat pe larg în studiul apărut în revista Nature Communications.
Verdict: craterul Yarrabubba s-a format în urmă cu 2,229 miliarde de ani. Or, această dată coincide cu sfârşitul unei perioade glaciare, denumită "Pământ de Zăpadă".
"Există dovezi geologice (diferite de cele prezentate în studiu, n.r.), bazate pe prezenţa depozitelor, pe existenţa gheţarilor pe Terra în urmă cu 2,4 miliarde - 2,2 miliarde de ani. Şi depozitul cel mai tânăr, descoperit în Africa de Sud, corespunde vârstei craterului de impact Yarrabubba", a explicat Timmons Erickson, cercetător la Centrul spaţial Johnson deţinut de NASA, autorul principal al studiului.
Deşi nimic nu dovedeşte existenţa unui gheţar în zona de impact, "este interesant de notat că în acel loc, depozitele de gheaţă sunt absente din memoria mineralelor timp de aproximativ 400 de milioane de ani după ciocnire", a subliniat Christopher Kirkland, coautor al cercetării.
Cercetătorii au sugerat astfel, pe baza unor tehnici de modelare computerizată, scenariul unui meteorit care ar fi căzut într-un peisaj îngheţat, perforând o crustă de gheaţă cu grosimea de 5 kilometri şi ejectând apoi în atmosferă o cantitate fenomenală de vapori de apă - până la 500 de miliarde de tone.
Acea ejectare de vapori de apă, "un gaz cu efect de seră încă şi mai puternic decât CO2", ar fi dus la o încălzire ce a ajutat planeta să iasă din acea eră glaciară.
Acesta este un scenariu neobişnuit, cele mai multe impacturi cu meteoriţi fiind asociate cu o răcire generală a climei terestre -, exemplul cel mai cunoscut fiind cel al asteroidului care a lovit peninsula Yucatan din Mexic şi ar fi cauzat dispariţia dinozaurilor în urmă cu circa 66 de miliarde de ani.
"Simulările noastre sunt unice pentru o perioadă glaciară", a declarat Timmons Erickson, recunoscând că în acest stadiu este vorba de o "ipoteză". "Sperăm că ea îi va incita pe alţi cercetători să analizeze consecinţele climatologice ale unui impact" pe durata acelei ere glaciare.
Craterul de impact Yarrabubba, cu un diametru de aproximativ 70 de kilometri, dificil de observat din cauza erodării structurii sale originare, este considerat unul dintre cele mai vechi de pe Terra. Însă, până acum, vârsta lui nu putuse fi datată cu exactitate.
Graţie unei metode de datare ultraprecise (microsondă ionică de înaltă rezoluţie sensibilă), cercetătorii de la Universitatea Curtin din oraşul australian Perth au reuşit să identifice microparticulele de minerale care "au înregistrat" şocul impactului, printr-un proces de recristalizare, prezentat pe larg în studiul apărut în revista Nature Communications.
Verdict: craterul Yarrabubba s-a format în urmă cu 2,229 miliarde de ani. Or, această dată coincide cu sfârşitul unei perioade glaciare, denumită "Pământ de Zăpadă".
"Există dovezi geologice (diferite de cele prezentate în studiu, n.r.), bazate pe prezenţa depozitelor, pe existenţa gheţarilor pe Terra în urmă cu 2,4 miliarde - 2,2 miliarde de ani. Şi depozitul cel mai tânăr, descoperit în Africa de Sud, corespunde vârstei craterului de impact Yarrabubba", a explicat Timmons Erickson, cercetător la Centrul spaţial Johnson deţinut de NASA, autorul principal al studiului.
Deşi nimic nu dovedeşte existenţa unui gheţar în zona de impact, "este interesant de notat că în acel loc, depozitele de gheaţă sunt absente din memoria mineralelor timp de aproximativ 400 de milioane de ani după ciocnire", a subliniat Christopher Kirkland, coautor al cercetării.
Cercetătorii au sugerat astfel, pe baza unor tehnici de modelare computerizată, scenariul unui meteorit care ar fi căzut într-un peisaj îngheţat, perforând o crustă de gheaţă cu grosimea de 5 kilometri şi ejectând apoi în atmosferă o cantitate fenomenală de vapori de apă - până la 500 de miliarde de tone.
Acea ejectare de vapori de apă, "un gaz cu efect de seră încă şi mai puternic decât CO2", ar fi dus la o încălzire ce a ajutat planeta să iasă din acea eră glaciară.
Acesta este un scenariu neobişnuit, cele mai multe impacturi cu meteoriţi fiind asociate cu o răcire generală a climei terestre -, exemplul cel mai cunoscut fiind cel al asteroidului care a lovit peninsula Yucatan din Mexic şi ar fi cauzat dispariţia dinozaurilor în urmă cu circa 66 de miliarde de ani.
"Simulările noastre sunt unice pentru o perioadă glaciară", a declarat Timmons Erickson, recunoscând că în acest stadiu este vorba de o "ipoteză". "Sperăm că ea îi va incita pe alţi cercetători să analizeze consecinţele climatologice ale unui impact" pe durata acelei ere glaciare.