Cel puţin 10 oameni au murit după ce un avion al unei companii sudaneze s-a prăbuşit în apropiere de Darfur. Un responsabil al aviaţiei civile a declarat pentru AFP că există 19 supravieţuitori. Aeronava de mici dimensiuni avea în jur de 30 de persoane la bord.
Oficialul a precizat că numărul exact al victimelor nu se cunoaşte încă. Accidentul a fost confirmat şi de un oficial al misiunii ONU din Sudan care a dat asigurări că printre victime nu sunt membri ai organizaţiei.
Avionul aparţine companiei locale Tabco şi a luat foc în momentul în care ateriza pe aeroportul din Zalingei.