Cel puțin 13 oameni au murit și 57 au fost răniți în urma erupției vulcanului Semeru
Embed:
canal tv
Tragedie pe insula indoneziană Java, unde cel puțin 13 oameni au murit și 57 au fost răniți în urma erupției vulcanului Semeru. Satele de la poale au fost acoperit de un nor dens de fum, iar cenușa vulcanică s-a depus în straturi groase pe străzi, case și mașini.
Erupția a fost urmată de o ploaie, care a făcut misiunea salvatorilor și mai grea. Aceștia au descoperit mai multe corpuri neînsufleţite sub stratul de nămol amestecat cu cenușă și continuă căutările a zeci de dispăruți.
Între timp, localnicii au fost nevoiți să meargă în adăposturi și în moschei pentru a petrece noaptea. Autoritățile indoneziene au activat planul roșu de intervenție.
Vulcanul Semeru a mai erupt în decembrie 2020 și în ianuarie anul acesta.