O deflagrație puternică a zguduit un cartier din Los Angeles. Cel puțin 16 oameni au fost răniți după ce un camion al geniștilor a explodat în plină stradă. În vehicul se aflau peste două tone de pirotehnice confiscate.
Explozia a fost atât de puternică, încât valul de șoc a avariat mai multe clădiri din preajmă. Autoritățile locale au evacuat zona. Potrivit presei americane, printre răniții, care au fost internați în spital, se numără și câțiva polițiști. Nu se știe încă motivul producerii deflagrației. Bărbatul de la care au fost confiscate artificiile a fost reținut pentru păstrarea ilegală a lor.