Cel puțin 19 răniți în explozii produse într-o fabrică din Republica Cehă
Cel puțin 19 persoane au fost rănite joi într-o serie de explozii accidentale urmate de un incendiu, produse într-o fabrică specializată mai ales în lichidarea stocurilor de muniții învechite în Republica Cehă, au anunțat autoritățile, informează AFP, citat de Agerpres.
Incidentul a avut loc în apropiere de Policka, în centrul Republicii Cehe.
"În jurul prânzului, s-a produs o deflagrație a unui exploziv într-o cuvă, la uzina Policske Strojirny", a precizat, într-un comunicat, consiliul regional.
"Trei răniți grav au fost transportați cu elicopterul la spital", se adaugă în comunicat, precizând că ei au suferit arsuri grave.
Exploziile au făcut cel puțin 19 răniți, dintre care patru pompieri.
O primă explozie a avut loc în jurul orei 11:00 (10:00 GMT), potrivit purtătoarei de cuvânt a poliției locale, Hana Kaizarova.
"Alte explozii au urmat, prima dintre ele douăzeci de minute mai târziu", a spus ea.
Situația s-a "stabilizat" în jurul orei 14:00 (13:00 GMT), au anunțat pompierii, precizând că clădirea lovită de explozii era "izolată" de restul fabricii.
În septembrie 2015, o deflagrație a 320 de tone de substanță explozivă urmată de un incendiu a făcut doi răniți, în aceeași fabrică.