Cel puțin 20 de persoane au fost implicate în atacurile cu bombă din stațiunile din Thailanda
Poliția thailandeză a anunțat luni că cel puțin 20 de persoane au fost implicate în comiterea valului de atacuri cu bombă din această lună, relatează agerpres.ro.
Șeful poliției naționale, Jakthip Chaijinda, a spus că poliția nu a exclus nicio motivație pentru atacuri și că se crede că mulți dintre cei implicați provin din provinciile de sud majoritar musulmane.
"Știm de unde au venit și unde s-au dus. Credem că cel puțin 20 de persoane au fost implicate în această rețea", a spus Jakthip presei, fără a furniza detalii suplimentare.
Nicio grupare nu a revendicat responsabilitatea pentru atacurile de la 11 și 12 august care au avut loc în șapte provincii și au vizat stațiuni foarte populare, provocând moartea a patru persoane și rănirea câtorva zeci.
Atacurile cu bombă au avut loc la câteva zile după ce thailandezii au votat o constituție susținută de armată într-un referendum național.
Poliția și Guvernul au exclus orice legătură cu militanți străini la câteva ore după atacuri și au insistat că autorii sunt thailandezi.
Jakthip Chaijinda a spus că nu poate confirma dacă atacurile cu bombă reprezintă o extindere a insurgenței din provinciile sudice de la frontiera cu Malaezia, unde insurgenții musulmani Malay sunt angrenați într-un conflict sângeros soldat cu peste 6.500 de morți din 2004.
"Nu vrem să avansăm nicio ipoteză privind motivația lor - dacă are legătură cu referendumul, insurgența sau dacă au fost angajați", a mai spus șeful poliției naționale thailandeze.
Săptămâna trecută, ministrul apărării Prawit Wongsuwan a spus că atacurile cu bombă "nu au fost cu siguranță legate" de insurgență.
Experții în securitate au declarat însă pentru Reuters că negarea de către autorități a implicării insurgenților Malay musulmani în atacurile cu bombă este o poziție care nu surprinde, întrucât acceptarea posibilității implicării lor ar putea avea consecințe serioase economice și de securitate pentru Thailanda.
Un tribunal militar din Thailanda a emis un mandat de arestare săptămâna trecută pentru un suspect neidentificat care ar fi încercat să detoneze o bombă pe o plajă din insula Phuket.
Poliția a anunțat vineri că numele suspectului este Ahama Lengha, din Narathiwat, una dintre provinciile majoritar musulmane, precizând că bărbatul nu a fost încă reținut.