Cel puţin 23 de persoane au murit în urma inundaţiilor din Europa
Cel puţin 23 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor fără precedent din Europa. Situaţia este critică în nordul Germaniei, unde mai multe localităţi riscă să fie inundate, iar Ungaria se pregăteşte pentru ce este mai rău. Stihia a pus stăpânire şi pe România.
Furtunile au făcut prăpăd în nordul României. Mai multe localităţi din Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Neamţ şi Suceava au fost inundate. Drumurile s-au transformat în adevărate râuri, iar şuvoaiele au intrat în casele oamenilor. Într-o localitate din Neamţ, aproape 1.000 de persoane au rămas izolate, după ce un pod a fost distrus de viitură.
Situaţia s-a înrăutăţit în nordul Germaniei, ameninţat de râul Elba. Oamenii muncesc cot la cot cu soldaţii pentru a preveni inundarea localităţilor din zonele de risc.
Locuitorii Slovaciei pot răsufla uşuraţi, după ce autorităţile au anunţat că nivelul apei în Dunăre a scăzut cu un metru, de la recordul de 10,3 metri. Mai rămân inundate suburbiile capitalei Bratislava, unde localnicii sunt aprovizionaţi cu apă potabilă şi produse de către militari.
Şi în Ungaria a fost decretată stare de urgenţă, în timp ce oamenii se pregătesc pentru ce poate fi mai rău. Peste 2.000 de persoane au fost deja evacuate din calea puhoaielor în vestul ţării. Autorităţile estimează că viitura va ajunge în Budapesta până luni. Totuşi, primarul capitalei ungare spune că doar regiunile de văgăună ar putea fi inundate.