Cel puţin 27 de oameni au murit, în urma furtunii de zăpadă şi ploii de gheaţă care au lovit SUA şi Canada
Vremea a luat-o razna. În timp ce furtuna de zăpadă care s-a abătut asupra Statelor Unite şi Canadei continuă să le dea bătăi de cap localnicilor, Brazilia se confruntă cu inundaţii puternice. Iar în mai multe regiuni din Marea Britanie a fost emisă avertizare de inundaţii.
Furtuna de zăpadă şi ploaia de gheaţă, care au lovit centrul şi nord-estul Statelor Unite şi Canada weekend-ul trecut, au luat viaţa a cel puţin 27 de oameni. Din cauza intemperiilor, zeci de autostrăzi au fost închise, iar peste 4.000 de curse aeriene au înregistrat întârzieri. Pe aeroporturile din Canada, sute de zboruri au fost anulate. Peste 500 de mii de gospodării din SUA şi 72 de mii din Canada rămân fără energie electrică.
În Marea Britanie, mii de familii au sărbătorit Crăciunul înfruntând o furtună gravă. Meteorologii spun că răul de-abia urmează. Pentru 300 de regiuni din ţară a fost emisă o avertizare de inundaţii şi rafale puternice de vânt de până la 100 de metri pe oră. 300 de mii de familii nu au curent electric.
Furtuna Dirk a lovit şi nord-estul Franţei. Din cauza stihiei, au fost avariate liniile de înaltă tensiune şi au fost smulse acoperişurile de pe mai multe case. Avertizări de furtună au fost emise şi pentru Portugalia şi Spania.
Iar ploile abundente, care nu contenesc de mai bine de o săptămână în Brazilia, au provocat inundaţii puternice şi alunecări de teren. Cel puţin 38 de oameni din localităţile din sud-estul ţării, afectate cel mai mult, şi-au pierdut viaţa. În 24 de oraşe din statul Minas Gerais a fost declarată stare de urgenţă.