Cel puţin 54 de morţi, în urma unui atentat sinucigaş revendicat de Stat Islamic în oraşul Aden din Yemen
Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul sinucigaş de la Adenm printr-un comunicat publicat de agenţia de ştiri Amaq, afiliată mişcării, relatează Reuters online citat de Mediafax.
Bilanţul victimelor atentatului a crescut la cel puţin 54 de morţi, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Yemen, acesta fiind unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste comise în Yemen.
Al-Khader Laswar, directorul general al Ministerului Sănătăţii din Yemen în Aden, a declarat pentru Reuters că cel puţin 67 de persoane au fost rănite.
Potrivit bilanţului anterior, erau cel puţin 45 morţi, iar alte 60 de persoane erau rănite, în urma unui atentat sinucigaş ce a vizat un forţele pro-guvernamentale din oraşul Aden, în sudul Yemenului, scriu Reuters şi The Associated Press.
Un purtător de cuvânt al organizaţiei medicale Medici făra Frontiere a anunţat că peste 60 răniţi au fost aduşi la un spital din Aden al organizaţiei, iar cel puţin 45 de persoane au decedat.
Oficialii din cadrul forţelor de securitate au declarat că un atacator sinucigaş a detonat un vehicul-capcană în zona unde erau adunaţi mai mulţi recruţi ce urmau să plece în Arabia Saudită pentru antrenamente.
Yemenul este scena unui război civil sângeros între guvernul recunoscut în plan internaţional şi care este susţinut de o coaliţie a statelor arabe din zonă şi rebeli houti, susţinuţi de Iran. Pe lângă aceste forţe, în Yemen sunt active şi mai multe grupări teroriste, inclusiv reţele teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic.
- Încă doi moldoveni evacuați din Yemen cu ajutorul unei curse charter
- Nuntă cu final tragic în Yemen. Petrecerea a fost ţinta unui atac aerian sângeros
- ACCIDENT ÎN LANŢ! Nouă persoane au fost rănite după ce 26 de maşini s-au lovit (FOTO)
- VESTE BUNĂ! Veteranii şi invalizii celui de-Al Doilea Război Mondial vor primi ajutoare financiare
- Zeci de persoane, rănite într-o explozie produsă la periferia oraşului Washington
- TRAGIC! În războiul din Yemen au fost ucise cel puțin 10.000 de persoane