Cel puţin 9 militari ISAF au murit într-un accident aviatic în Afganistan
foto: PUBLIKA.MD
canal tv
Cel puţin nouă militari ai Forţelor Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate au murit în urma unui accident aviatic în Afganistan. Alţi doi soldaţi NATO, unul afgan şi unul american, au fost răniţi după prăbuşirea elicopterului în care se aflau.
Naţionalitatea celor ucişi nu a fost încă anunţată. Nu se cunosc motivele prăbuşirii aparatului de zbor, însă oficialii NATO din zonă au declarat că militarii nu au avut vreo confruntare cu inamicul.
Un bilanţ arată că de la începutul anului, 529 militari ai forţelor de coaliţie au fost ucişi în acest stat islamic. Astfel, 2010 este deja anul în care au fost omorâţi cei mai mulţi militari de la începutul campaniei în 2001.