Cel puțin cinci persoane, grav rănite la Marsilia după o explozie
Cel puțin cinci persoane sunt grav rănite în urma prăbuşirei unei clădiri cu patru etaje din centrul Marsiliei, oraș din Franța şi trebuie să fim pregătiţi pentru mai multe victime, a avertizat primarul oraşului, Benoît Payan, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„Există suspiciuni puternice că o explozie a provocat prăbuşirea, dar trebuie să fim foarte atenţi la cauze în această etapă”, a afirmat, la rândul său, Christophe Mirmand, prefectul regiunii din sudul Franţei. Gazul poate fi „o posibilă opţiune”, potrivit acestuia.
În momentul exploziei, în jurul orei 00:40 (22:40 GMT), „totul s-a cutremurat, am văzut oameni alergând şi era fum peste tot, clădirea a căzut înspre stradă”, a declarat pentru AFP Aziz, care nu a dorit să-şi spună numele de familie. El a explicat că deţine un magazin de alimente care funcţiona pe timp de noapte pe strada unde clădirea s-a prăbuşit.
Primarul a declarat ca operaţiunile de salvare sunt complicate din cauza dăramiturilor care "împiedică trimiterea câinilor şi a echipelor specializate în căutarea eventualelor victime care s-ar afla sub dărâmături". Însă echipele de salvare îşi continuă operaţiunile în zonă, unde au fost desfăşurate resurse semnificative. Întreaga zonă din jurul clădirii este în continuare izolată, iar accesul pe mai multe străzi a fost restricţionat.
Alte clădiri de pe stradă au fost evacuate ca măsură de siguranţă în acest weekend prelungit de Paşte, iar locatarii au fost găzduiţi în regim de urgenţă la o şcoală, a anunţat prefectul.
A fost deschisă deja o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incidentului.