Cele mai ciudate maşini la Salonul Auto de la Paris FOTO
Maşini dintre cele mai bizare, ce înfăţişează ultimul strigăt al modei în materie de automobilistică pot fi văzute la ediţia din acest an a Salonului Auto. Constructorii şi-au etalat cele mai noi vehicule la Paris, scrie Click.ro.
Imaginaţia celor care produc maşini nu cunoaşte limite, iar în standurile de prezentare apar, de la an la an, cele mai ciudate, exotice şi râvnite maşini din întreaga lume. Multe dintre ele sunt chiar de vânzare! Iată câteva dintre acestea:
Maşina-sufragerie
Dubiţa Citroen Tubik se află încă la stadiul de concept, însă are toate şasele să devină maşina viitorului. Vehiculul are un aspect science fiction, atât la exterior, cât mai ales la interior, şi este gândit să ofere maximul de confort şi opulenţă nu unui singur pasager, ci unui întreg grup de prieteni.
Şoferul are propria cabină, ca la avioane, iar pasagerii se pot relaxa pe canapele de lux în jurul unor mese de sticlă. Banchetele pot fi configurate după preferinţele fiecăruia şi pot forma chiar un imens pat matrimonial.
ATV electric
Este mai mic decât un ATV obişnuit, dar designul îl prezintă ca pe o maşină în toată regula. Este Comarth Cross Rider, un vehicul 100% electric, destinat amatorilor de sporturi extreme şi drumeţii offroad pline de adrenalină. Echipat cu motor de 4 kW, vehiculul este capabil să prindă o viteză maximă de 50 km de oră, iar suspensiile independente asigură o călătorie sigură şi confortabilă indiferent de condiţiile din teren.
Preţul modelului expus la Salon este de 9.990 de euro cu toate taxele incluse. Maşinuţa nu necesită permis de conducere, are două locuri, iar bateria are o autonomie de 100 de kilometri.
Tir în miniatură
V-aţi imagina o maşină de pompieri, înaltă de un metru şi un pic, care aleargă prin oraş cu o viteză maximă de 40 km/h?
În viitorul apropiat, astfel de "buburuze" ar putea lua locul camioanelor actuale, mult prea greoaie şi poluante. Mega Worker este ideal pentru transportatorii care îşi desfăşoară activitatea preponderent în mediul urban, mai ales că în unele ţări, camionetele pot fi conduse şi de persoane care nu posedă permis de conducere.
Maşina este realizată din materiale uşoare şi este echipată cu minimum de accesorii pentru o manevrabilitate cât mai facilă: până şi uşile sunt opţionale la acest model!
Bolidul de cupru
Lansat în premieră mondială, Onyx - conceptul de supecar al celor de la Peugeot - este una dintre vedetele Salonului Auto de la Paris.
Iese în evidenţă datorită formei aerodinamice ieşite din comun, dar şi prin constrastul pronunţat dintre culorile şi materialele folosite pentru realizarea caroseriei.
Uşile şi aripile laterale sunt lucrate manual din cupru şi se îmbină cu panourile din fibră de carbon vopsite în negru mat, în timp ce linia plafonului este realizată din aluminiu.
Onyx cântăreşte doar 1.100 kg şi este propulsată de un motor V8 HDI FAP hibrid de 3,7 litri ce dezvoltă nu mai puţin de 600 cai putere.