Cele mai deosebite păsări decorative şi cei mai frumoşi porumbei de casă, la un iarmaroc din oraşul Orhei (VIDEO)
Cele mai deosebite păsări decorative şi cei mai frumoşi porumbei de casă au putut fi admiraţi, dar şi cumpăraţi la un iarmaroc organizat astăzi, în oraşul Orhei. Vizitatorii au rămas impresionaţi de frumuseţea rară a păsărilor.
Crescătorii de păsări au adus cu ei cele mai frumoase exemplare.
"Aceştia sunt fazani aurii. Găinuşe avem frumoase, sunt cârşiete. Speciile sunt aduse din Ungaria".
"Aceştia sunt porumbei ungureşti de rasa "Paduana". Perechea costă 800 de lei. Ei pot fi aurii sau argintii. Acestea sunt păsări rare".
Cea mai rară rasă de hulubi a fost adusă tocmai din Africa. "Treserii sunt o rasă nemţească. Aceştia sunt din Egipt. Lahorele iarăşi este o rasă europeană. Moltezii i-am luat din Serbia, dar originea lor nu pot să o spun. Costă în jur de 40 -50 de dolari bucata".
Columbofilii au profitat de ocazie şi au procurat cele mai rare exemplare.
"Suntem amatori de hulubi şi căutăm pereche la specia Chinezesc".
"Am venit mai mult pentru copii, fiindcă este ceva curios şi vreau să achiziţionez o pereche de porumbei pentru ei doi".
La eveniment au participat aproximativ 500 de crescători de păsări din Republica Moldova, dar şi de peste hotare. "Au venit la noi oaspeţi din toate raioanele. Au venit din Ucraina, din Rusia şi avem oaspeţi şi din România. Scopul este de a face schimb de păsări", a declarat organizatorul Mihai Paciu.
Iarmarocul de păsări de la Orhei este la a zecea ediţie şi s-a desfăşurat de hramul localităţii.