Cele mai înfricoșătoare păpuși. Concurs inedit la un muzeu american (FOTO)
Un muzeu din statul american Minnesota organizează, cu câteva zile înainte de Halloween, un sondaj pentru alegerea celei mai înfricoşătoare păpuşi, relatează UPI, scrie libertatea.ro.
Centrul Istoric din comitatul Olmsted le propune utilizatorilor paginilor sale de social media să voteze cea mai înfricoşătoare păpuşă dintre cele nouă astfel de jucării propuse.
Păpuşa câştigătoare urmează să fie anunţată luni şi va fi expusă până la data de 2 noiembrie. „Păpuşa pe care nu îmi place s-o ating este cea cu păr uman”, a declarat pentru MPR News curatorul Dan Nowakowski. „Avem păpuşi care au pleoape mobile.
Când sunt ridicate acestea de mişcă. Chiar se poate auzi un sunet când ploapele se ridică”, a precizat el. Capul şi membrele unei alte păpuşi au fost realizate din cârpă.
„Apoi a fost vopsită pentru a imita culoarea tenului, dar vopseaua s-a scorojit. Din nefericire, acum arată ca o mumie”, a adăugat Nowakowski.
În plus, acestei păpuşi îi lipseşte o mână. Curatorul a precizat că aceste păpuşi, care provin din numeroase surse, inclusiv donaţii, nu au fost create pentru a fi înfricoşătoare, însă trecerea timpului şi calitatea materialelor din care au fost confecţionate îşi spun acum cuvântul.