Cele mai mari ameninţări online în 2013
(IN)Securitatea pe Internet a devenit una dintre cele mai mari probleme în acest moment, după ce în ultima lună au avut loc cele mai mari atacuri cibernetice din istorie, relatează Ziare.com.
Utilizatorii de Internet nu sunt urmăriţi neapărat de hackeri, ci de companiile pentru care informaţiile despre consum şi obiceiuri sunt esenţiale, ajutându-le în campaniile de marketing şi vânzări.
Iată care sunt cele mai mari ameninţări online, în acest an:
Cookies
Probabil aţi observat, în ultima perioadă, că majoritatea site-urilor vă avertizează că sunt folosite programele de tip cookie, ce monitorizează obiceiurile de browsing. Avertizarea a fost o cerinţă din partea Uniunii Europene, în vederea protejării informaţiilor private.
Dacă în urmă cu cinci ani, site-urile aveau, de regulă, un singur astfel de program, acum fiecare are peste 50, construind, astfel, un profil foarte detaliat al utilizatorului respectiv. Acestea sunt invizibile pentru utilizator, care, de multe ori, nici nu îşi dă seama că orice accesează pe Internet este monitorizat de cineva.
În 2012, în Statele Unite a fost propusă o lege care includea şi interzicerea folosirii acestor programe fără acceptul utilizatorului. Totuşi, aceasta nu a intrat în vigoare încă, iar companiile susţin că monitorizarea datelor este esenţială pentru afacerile lor.
Datele din cloud
Usurinţa accesării datelor personale de pe orice terminal, de oriunde în lume, a dus la creşterea popularităţii serviciilor de tip cloud. Trebuie, însă, înţeles faptul că serverul pe care sunt stocate informaţiile nu aparţine utilizatorului, ci companiei care furnizează serviciul, iar datele nu beneficiază de aceeaşi protecţie în faţa legii precum cele stocate pe propriul calculator, tabletă sau smartphone.
Informaţiile privind locul în care ne aflăm
Imediat ce accesăm un site de socializare de pe smartphone, oricine poate vedea exact unde eram şi la ce oră. Acest fenomen a avut succes în rândul utilizatorilor, existând aplicaţii special create pentru a arăta lumii întregi unde vă aflaţi şi ce faceţi. Poate un lucru drăguţ între prieteni, dar periculos. Deja au existat cazuri când hoţii au spart case, fiind siguri că proprietarii nu sunt plecaţi, pentru că văzuseră online locaţia acestora.
Până acolo, însă, companiile şi chiar angajatorii ar putea profita de aceste informaţii, fie pentru a vă putea trimite oferte exact pentru magazinele pe care le aveţi în drum, de exemplu, fie pentru a vă monitoriza fiecare mişcare, chiar şi in timpul liber, în al doilea caz.
Monitorizarea guvernamentală
Chiar dacă nu împărtăşiţi prea multe informaţii private pe Internet, aţi putea fi oricum monitorizaţi de diversele agenţii de securitate guvernamentale. Siguranţa în mediul online a devenit o prioritate pentru majoritatea guvernelor, iar scanarea traficului este una dintre metodele descoperirii activităţilor de hacking.
Astfel, chiar dacă nu sunteţi implicat în aşa ceva, aţi putea fi monitorizat.