Cele mai nocive produse de post. Sunt pline de aditivi alimentari. Ce trebuie să faceţi pentru a nu fi păcălit de comercianţi
Crenvurşti vegetali, pateurile şi salamul de soia sunt doldora de chimicale menite să suplinească lipsa materiei prime – carne, lapte şi ouă, şi duc ideea de purificare a organismului în derizoriu.
În categoria produselor nocive intră pateurile vegetale şi mezelurile, din cauza conţinutului mare de E-uri sau alte sintetice menite să facă produsul să semene cât mai mult la gust, miros şi culoare cu alimentul pe care îl imită, scrie realitatea.net.
Dintre toate produsele de soia, cea mai sănătoasă este brânza tofu. Pe locul următor se află laptele de soia, pe care îl puteţi consuma zilnic.
Singura soluţie ca să nu fiţi păcălit de comercianţi este să verificaţi foarte atent eticheta. Ingrediente precum cazeina, derivat de ou, zer, praf de zer nu au ce să caute într-un produs de post.
Sfatul specialiştilor în alimentaţie este să ocoliţi produsele care conţin polifosfaţi (E452), glutamat monosodic (E 621) şi coloranţi chimici de sinteză. Cel mai des întâlniţi sunt tartrazina (E102), galben de chinolină (E 104) şi carmin (E 120). Acesta din urmă este obţinut dintr-o insectă şi, cu toate acestea, se regăseşte în unele produse de post. Alte substanţe de care trebuie să vă feriţi sunt conservanţii-benzoaţi (E 211, E212, E213) şi de nitriţi (E251), cazeinat de sodiu, care este, de fapt, o proteină din lapte, substanţe de îngroşare – gume guar-E412, xantan- E415, gelan-E418, caruba-E410 şi gumă arabică sau acacia-E414-, sulfaţi/sulfiţi (E227, E228), BHA (E320)-foarte nociv pentru sănătate, caramel (E150) şi EDTA (E385), care se foloseşte în special în conserve şi este unul din cei mai periculoşi aditivi.
- S-au luat la bătaie pentru pomii de Crăciun: Comercianţii au vândut astăzi brazii la jumătate de preţ
- Timp de trei zile, comercianţii de flori vor fi verificaţi de inspectorii fiscali
- Vestitorii primăverii au împânzit Capitala. Comercianții și-au scos în vânzare cele mai inedite mărţişoare (FOTOREPORT)